Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, a călătorit în Rusia – joi, 25 iulie 2024 – pentru a discuta cu aliatul și prietenul apropiat Vladimir Putin, a transmis presa de stat din Rusia. În ultima lună, Lukașenko a făcut mai multe „mutări” pe care unii analiști politici le interpretează ca fiind un efort de a atenua tensiunile cu Occidentul.
Lukașenko a fost „bombardat” cu sancțiuni pentru că a permis armatei ruse să folosească teritoriul Belarusului ca teren de pregătire pentru invazia pe scară largă a Ucrainei, în luna februarie a anului 2022.
La începutul acestei luni, „mărinimos”, Aleksandr Lukașenko a eliberat cinci prizonieri politici, a anunțat îndepărtarea unor trupe suplimentare de la granița dintre Belarus și Ucraina și a introdus un regim de 90 de zile fără viză pentru cetățenii a 35 de țări europene.
Potrivit The Moscow Times, Aleksandr Lukașenko a discutat cu Putin despre „dezvoltarea relațiilor bilaterale, promovarea proiectelor aliate, problemele de securitate regională și agenda internațională”.
Kremlinul, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, a confirmat că Putin avea programate discuții cu Aleksandr Lukașenko, iar agenția de știri de stat rusă RIA Novosti a transmis că aceștia s-au întâlnit la Mănăstirea Valaam din nordul Republicii Karelia din Federația Rusă.
Kremlinul a publicat și un videoclip în care Vladimir Putin vorbește cu preoții mănăstirii, înainte de sosirea lui Lukașenko.
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au vizitat o mănăstire „unde călugării se roagă pentru soldații ruși care și-au dat viața pentru credință și patrie”, un lăcaș de cult unde cei doi președinți au mai fost în 2019 și 2023.
Sursa foto/video – kremlin.ru
Citește și: